Danseaza cu mine… (1)

Posted on

Se mai uita odata in oglinda. Era multumita de rezultat, dar se simtea nesigura de reactia lui. In ultima vreme a tot criticat-o, ii tot facea observatii voalate, usor muscatoare, nereusind sa isi ascunda malitiozitatea. O deranja, dar nici nu ii spuse clar sa inceteze… Parca nu-i mai pasa, parca ar fi vrut sa vada pana unde poate merge cu reprosurile. Cauta inutil o urma de iubire in atitudinea lui si nu o mai gasea…

Isi promisese sa mai mearga cu el doar la aceasta petrecere, apoi sa discute cat mai serios si sa puna punct. Revelionul nu era tocmai cel mai bun moment sa incheie o relatie, de aceea tot amanase. El planificase totul pana in cel mai mic detaliu, pana si rochia ei, tot el o alesese. Inca tinea la el, inca ii pasa de sentimentele dintre ei, avea amintiri frumoase cu el, dar…

Alunga cu o urma de veselie anemica orice gand si incerca sa se detaseze complet. Desi petrecerea se anunta deosebit de plicticoasa, anosta si scaldata in valuri de sampanie scumpa, spera sa se simta bine.Ura genul acesta de reuniuni, unde toata lumea cunostea pe toata lumea, doar ea parea singura straina de acolo.

Cobori incet pe scari, atenta sa nu calce pe coada rochiei, absurd de scumpa. Iubitul ei o astepta usor iritat, cu telefonul nelipsit la ureche. Cand o zari, tresarirea lui ii spuse ca il surprinsese placut. Zambetul ii confirma ca era frumoasa, eleganta si pe placul lui. Asta era ceea ce astepta, iar reactia lui ii inmuie inima, dorindu-si sa i se arunce in brate si sa il sarute. Dar el redeveni rece, ii intinse bratul si continuara drumul spre sala de receptie impreuna.  O prezenta celor care o vedeau prima data, fara sa sublinieze si natura relatiei dintre ei. Doar numele… Apoi o abandona politicos langa bar, fara prea multe vorbe, dupa care el disparu intr-un grup abia sosit.

Orchestra isi incepu programul cu o romanta veche, care ii accentua starea de melancolie intarziata. Simtea ca daca ar fi plecat brusc, nu avea nimeni sa ii simta lipsa. Treceau privirile celor din jurul ei prin ea, cu o ignoranta studiata. Nu cunoastea bine aproape pe nimeni, decat pe el. Dar el deja era absorbit intr-o discutie zgomotoasa, salvand aparentele (?) cu cate un zambet pe care i-l arunca fugar, vrand parca, sa se asigure ca nu plecase.

Orele treceau, mancarea venea pe platouri, chelnerii nu mai conteneau sa poarte tavile cu bauturi intre petrecareti… Singurul lucru care o facea sa treaca peste senzatia de inutilitate era muzica. Curgea lin peste atmosfera creata, in care ea era doar un musafir impachetat frumos. Fuma de plictiseala si astepta sa se termine seara mai curand… Melodiile interpretate de orchestra ii erau arhicunoscute, incat dupa cel de-al doilea pahar de gin, cu gheata si lamaie, se trezi ca fredoneaza. Isi zambea siesi, fara sa se gandeasca ca pare aproape ametita.

Din celalalt colt al vastei incaperi, doi ochi parura ca o fixeaza. Nu reusi sa desluseasca prea clar posesorul lor, dar sentimentul ca cineva o studiaza ii dadu chef de joaca. ” Hai sa frangem inimi! ” , isi zise femeia amuzata si plictisita… Dar nu avea cu cine, fusese doar o impresie. I-ar fi placut sa isi faca iubitul doar putin gelos, fie si pret de un minut, poate astfel i-ar fi acordat mai multa atentie… ” Mai bine plec in camera si dorm”. Se ridica de pe scaun, se indrepta spre grupul de barbati care discutau in fata ei, incercand sa il gaseasca si sa ii spuna ca se retrage. In acel moment, orchestra incepea sa reproduca un blues  care  o trimise brusc cu multi ani in urma… Isi aminti…

Ochii aceia… Ii cauta in multimea aceea agitata si pretios imbracata… Uitase ca il cauta de fapt pe iubitul ei. In secunda urmatoare, o mana calda ii atinse umarul dezgolit de rochia ce o purta.  Zambetul barbatului ce o invita la dans din priviri o convinse fara cuvinte. Se lipi de el, din instinct, pentru un dans pe care il astepta de prea mult timp… Il studie abia cand bratele lui o stransesera langa el. Inalt, puternic, usor grizonat, mirosind demential de bine, cu ochi de culoarea murei coapte, da… El era. O apropie de fata lui, coborandu-si zambetul in parul ei. Ea ofta imperceptibil, sa nu il sperie, sa nu se tradeze ca intr-un fel inexplicabil, il asteptase dintotdeauna. Tot trupul ei il recunoastea, il cerea… Ca raspuns al vibratiilor ei, mana lui calda ii stranse mijlocul, facandu-i talia culcus pentru atingerea degetelor lui.

Dansul, lumina, multimea, galagia din sala, totul ii indemna sa se lipeasca unul de altul, ca intr-o incercare de a se salva. Nu simtea nevoia sa il mai studieze, porii pielii ii dictau miscarile unduitoare, recunoasterea venea de dincolo de ei, apropiindu-i intr-o imbratisare ce semana cu o intoarcere acasa. Pentru amandoi… Dansul ii tinu legati intr-o promisiune ce nu aveau sa si-o faca niciodata, dar care urma sa ii marcheze pentru multa vreme. Ca orice lucru frumos, blues-ul se sfarsi. Abia atunci s-au privit in ochi. Amandoi lamuriti, amandoi ” stiau”…

Doi straini care vorbeau fara cuvinte, isi zambeau fara zambet, se respirau ca la un capat de drum… Secunda ratiunii aparu la femeie mai intai, starnind in adancurile ei mici alarme provenite din clipe netraite. Incerca un zambet de complezenta, dori sa multumeasca pentru dansul acela. Gura nu ii darui nimic, in afara unei sfasietoare nevoi de a-si musca adanc buzele. Il dorea… Aprig. Salbatic.

Strainul ii lua mana, i-o saruta atent, galant, parand ca ii saruta intreaga existenta de pana atunci. Se inalta privind-o cu un aer usor trist. Ochii lui urcau in ea vorbe fara noima… Ii spusese ceva, dar nu au inteles niciunul. Instinctul ii dicta ca ei se stiau, ca se mai cunoscusera candva. Incerca sa il desluseasca in teancurile de amintiri ascunse. Nu il afla nicaieri. Se intreba abia atunci, daca nu cumva era de vina bautura… Poate…

Cand tocmai se pregatea sa spuna doua vorbe inteligibile, aparu de nicaieri, iubitul ei… Cu tot cu acea cuta adanca de pe frunte care prevestea vesnicele discutii in contradictoriu sau reprosurile nelipsite. Il privi scurt pe barbatul ce dansase cu ea, apoi dintr-o miscare o lua de mana si incerca sa o traga dupa el…  Ea isi scutura mana si si-o retrase din dureroasa stransoare. Strainul se indepartase, disparand in aceeasi multime din care aparuse.

Urma un dialog penibil, au curs si ultimele lui cuvinte jignitoare, incheiate de lacrimile ei pline de furie retinuta… Asta fusese tot. Ridica cu doua degete rochia si se grabi sa iasa, sufocandu-se brusc in acea incapere. Isi grabi pasul si nu se putu opri decat in gradina din fata cladirii somptuoase. Se prabusi pe zapada, in genunchi, asteptandu-se sa simta dezamagirea, frustrarea, ciuda, ceva, orice … Nu era nimic, decat o senzatie de calm, de oboseala, o dorinta de a inchide ochii si sa doarma mult-mult…

Dansul cu barbatul acela misterios ii reamintise ca inca mai poate simti, ca e vie, ca doreste, ca mai poate fi dorita… Zambi amuzata… Urma miezul noptii. Din sala lasata in urma, se auzea agitatia de dinaintea numaratorii inverse. Venea Anul Nou, iar ea era singura, inghetata in zapada, sub un cer straveziu, pregatit sa fie tulburat de artificiile zgomotoase…Singura cu cerul si cu gerul…

5, 4, 3, 2, 1…

Inainte sa numere si ea acel 1, doua brate puternice o luara pe sus. Dansatorul ei!…  Secunda dintre ani se sincronizase galagioasa cu sarutul lor de sfarsit si de inceput… Desprinsa cu greu din nebunia surprizei traite, isi gusta buzele curioasa…  Era gustul tineretii inflacarate din inima ei si setea de aventura. Ii zambi strainului recunoascatoare. Anul nou ii vestise ca umbrele de pe sufletul ei se stinsera usor, facand loc luminii si poftei de a trai din plin. Isi aminti ca se putea indragosti numai de dragul indragostirii… Ca fericirea vine si pleaca, dar ca trebuie sa isi opreasca marunta clipa a vesniciei traite. Si sa isi sadeasca in ea bucuria…

Sa iubeasca din nou…

19 responses »

  1. Uau 🙂
    Ar fi si mai frumos sa fie inspirata din viata reala. Sa credem si noi, cititorii de rand, ca se poate:)

    Apreciază

    Răspunde
  2. Sunt intamplari si trairi din viata reala. Minunile chiar se intampla celor care au puterea de a crede in ei insisi.

    Apreciază

    Răspunde
  3. „Si sa isi sadeasca in ea bucuria…” La fel de enigmatica pe final, ca intotdeauna!

    Apreciază

    Răspunde
  4. Pingback: Danseaza cu mine… « dordedoi | BunDeCitit.ro

  5. Stiu, stiu… Culmea e ca… stiu si ei… junii…!

    Apreciază

    Răspunde
  6. M-am simtit, citind, ca in „Frumosa si Bestia”…Numai ca bestia a ramas bestie pana la sfarsit. Noroc cu Fat Frumos, fara cal de data asta, care-a salvat-o pe tanara domnita de la ananghie. 🙂 M-a incantat! (mai ales ca tu stii ca mi-a placut sa citesc povesti, chiar si atunci cand nu mai eram de varsta lor…)

    Apreciază

    Răspunde
  7. Astept… cu sufletul la gura! Numa’ sa nu ma tii mult! 🙂 Stii ca daca ma apuc de citit o carte si-mi place, n-o las din mana pana n-o termin! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  8. Hai, spune-mi ca nu s-a terminat aici povestea Asa-i ca s-au mai intalnit? La o alta receptie, intr-un alt dans… Spune-mi ca s-au recunoscut si ca apoi au ramas impreuna, spune-mi ca melodia de la final a ramas a lor pentru vecie… Imi spui asta, Sonia? 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  9. Pai eu de o poveste reala vorbesc… 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  10. Dupa ce vin din jungla de asfalt si arunc o privire pe blogul tau ma linistesc…
    Se pare ca si in viata unele povesti au final fericit,nu doar in filme.

    Apreciază

    Răspunde
    • Florin, vorbele tale reprezinta unul din cele mai frumoase complimente care i s-au facut blogului meu pana acum. Daca vii aici pentru o picatura de liniste si o gasesti, nu pot fi altfel decat extrem de fericita. Iar ceea ce mi-am propus de la bun inceput, incepe sa prinda contur. Multumesc din suflet!

      Apreciază

      Răspunde
  11. Ca de obicei, sau mai mult ca de obicei, o poveste palpitanta, bine scrisa cu misterul dozat ca sa nu ne plictisim.Dragostea e salvatoare, e minunata si nu e interzisa.Cei doi imi amintesc de cuplul din neuitatul fim „Undeva, candva…”O intalnire si o regasire peste timp, o credinta ca sufletul-pereche exista, ca trebuie cautat chiar si intr-o alta existenta.Viata e prea scurta ca sa credem ca putem gasi sufletul pereche chiar in aceasta viata.Cei care au acest noroc, sunt putini.Stiu ca ma repet, dar pentru ca nu avem timp sa asteptam, acceptam de multe ori…copii.

    Apreciază

    Răspunde
    • Ai perfecta dreptate, Maria. Si recunosc surprinderea mea, fiindca la exact acel scenariu, din ” Undeva, candva…” m-am gandit si eu cand am scris aceasta mica povestire. Ai intuit unde am vrut sa cada accentul, pe acea clipa salvatoare, pe acea intalnire magica si rara.
      Sufletul pereche poate fi gasit, daca nu acum, atunci altundeva… undeva, candva…
      Dincolo de reguli si canoane putem avea sansa sa traim sentimente adevarate, izbavitoare si de o intensitate pe care ne-o dorim, inconstient uneori, in fiecare clipa a vietilor noastre.

      Apreciază

      Răspunde
  12. Pingback: Danseaza cu mine… (2) « dordedoi

Lasă un comentariu

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: